Pasper Flower

Lektor

Noutăți

Cum învață copiii limbile străine

În cultura populară există mitul că micii învățăcei ar fi mai înzestrați pentru învățarea limbilor străine decât adulții. Adevărul e că, spre deosebire de aceștia din urmă, copiii au la dispoziție un ansamblu de tehnici native și factori de mediu care îi ajuta sa facă acest lucru în mod simplu si natural, în lipsa unui efort conștient și a piedicilor raționale. Metoda Lektor ține cont de aceste caracteristici speciale ale copiilor, oferindu-le stimularea de care au nevoie pentru a-și valorifica potențialul de învățare nativ.

În cele ce urmează, vom explora ceea ce îi face pe copii atât de talentați la deprinderea unei limbi străine.

Copiilor li se creează oportunități de învățare: începând de la vârste foarte fragede, părinții fac din învățarea limbilor străine o prioritate pentru copii. La grădiniță, la școală, la cursuri sau acasă, copiii intră în contact cu limba țintă cu naturalețea cu care ei îmbrățisează tot ce este nou în jurul lor. Și pentru copii, mediul în care trăiesc este mereu nou și incitant. La Lektor, noi îi primim cu brațele deschise chiar și pe cei mai tineri învățăcei, începînd cu vârsta preșcolară. Metodele folosite sunt bazate pe joc și descoperire, ora de limbă străină devenind o incursiune într-un univers nou și plin de provocări.

Copiii nu învață în mod conștient: în timp ce adulții au nevoie de reguli și structură, copiii însușesc limba printr-un proces de achiziție, mai exact prin expunerea la limba țintă și folosirea acesteia din primele momente. La Lektor, copiii iau contact cu limba străină prin materiale potrivite vârstei, prin povești viu colorate, activități și cântecele atractive. Predarea se face în limba țintă iar micii studenți sunt încurajați să foloseasca limba străină din prima zi.

Copiii au un auz deosebit: studiile au demonstrat ca abilitatea copiilor de a auzi și imita sunete este uluitoare. În cadrul cursurilor Lektor, copiii sunt expuși la o varietate de materiale audio autentice, lucru care îi ajută să își formeze o pronunție corectă și armonioasă.

Copiilor nu le e teamă să greșească: în timp ce pe adulți ideea de a fi ridicoli îi îngrozește, copiii se distrează jucându-se cu limba. Metoda Lektor implică tratarea micilor greșeli ca pe o parte firească a procesului de învățare. Copiii sunt încurajați sa folosească limba țintă din prima zi, fără constrângeri și limitări. Noi știm că fluența si corectitudinea se câștigă în timp, iar în cazul micilor învățăcei trebuie stimulate încrederea în forțele proprii și dragostea pentru limbă.

Orice copil se naște cu o abilitate uimitoare de a învăța limbi. Priviți ce natural și ușor învață limba maternă! În cazul limbilor străine, ceea ce contează este folosirea unor metode potrivite vârstei micilor studenți, calitatea materialelor folosite și, nu în ultimul rând, un profesor care să transforme învățarea într-o experiență memorabilă.

Photo by geralt