5 pași către un management al timpului mai eficient

O definiție amuzantă a cuvântului  mâine sună astfel: “un tărâm mitic unde sunt depozitate 99% din productivitatea, motivația și realizările umane”. Dacă simți că planurile tale personale, hobby-urile sau timpul petrecut cu cei dragi sunt tot mai des împinse către acest tărâm imaginar, poate e momentul pentru un pic de time-management mai eficient. Până la urmă, zilele tuturor conțin 24 de ore, dar, surprinzător, unii reușesc să folosească acest timp mai eficient decât alții. În rândurile ce urmează vom descoperi o tehnică de time management în 5 pași,  extrem de simplă și intuitivă, dar care, ne poate îmbunătăți considerabil starea de bine.

  1. Fă-ți un To-do list! Și nu doar o dată, ci mereu. Sună banal, dar acesta e primul pas spre a fi sigur că reușești să îți îndeplinești toate sacinile. Astfel vei trece conștient și calm în revistă lucrurile pe care trebuie să le faci zilnic. Nu include doar sarcinile de durată, ci și acele sarcini de 10 minute și mai puțin care te pot distrage pe parcursul zilei.  Vei reuși în acest mod să vizualizezi scopul către care tinzi în ziua respectivă și pașii pe care trebuie să îi urmezi spre a-l indeplini. Iar când simți că începi să visezi cu ochii deschiși, to-do listul e acel lucru palpabil care te va ajuta să te reancorezi în realitate!
  2. Prioritizează!  Vei lucra în continuare cu lista ta de activități, dar de această dată vei ordona sarcinile în funcție de importanța lor! Astfel vei evita să te concentrezi pe acele sarcini care par urgente la prima vedere, dar nu sunt atât de importante pentru tine, cei dragi sau echipa ta. Creierul nostru încearcă tot timpul să economisească energie, de aceea de multe ori ne păcălește să ne angajăm în activități triviale, în detrimentul lucrurilor esențiale.
  3. Controlează factorii perturbatori! Creierul uman al secolului 21 simte o nevoie imperioasă de a reacționa la notificări venite din partea gadgeturilor.  Dacă adăugăm și tendința noastră naturală către procrastinare și apariția unui coleg vorbăreț, a ne îndeplini sarcinile zilnice pare o adevărată provocare. În plus, creierul nostru are nevoie de 23 de minute pentru a-și recăpăta focusul după o întrerupere de orice natură.  Ce putem face? În primul rând să conștientizăm care sunt factorii care ne perturbă, apoi să îi eliminăm conștient.  Putem ține telefonul mobil în altă cameră, ne putem schimba status-ul  pe canalele de comunicare profesională în “Ocupat”, ne putem aloca timp pentru membrii familiei și chit-chat cu colegii în pauze.
  4. Organizează-ți timpul în blocuri! Alocă fiecărei activități o cantitate suficientă de timp să nu fii stresat și nici obligat să faci multitasking.  Răspunsul la email-uri, telefoane și alte activități administrative nu ar trebui să dureze foarte mult, deși uneori tinde să ne blocheze toată ziua! Alocă însă suficient timp activităților ce presupun creativitate și analiză!
  5. Analizează-ți critic modul de organizare a timpului! Toți pașiide mai sus presupun o perioadă de probă și analiză. Până la urmă nu vei reuși să îți organizezi timpul eficient dacă nu înțelegi care sunt erorile pe care le faci! La finalul fiecărei zile revizitează to-do list-ul , vezi în ce măsură ai reușit să îl îndeplinești, ce anume a contribuit la întârzieri sau amânări și aplică ce ai observat când faci planul pe perioada următoare!

Acum, cu atât timp la dispoziție, e momentul să începi să înveți acea limbă pe care ai visat mereu să o vorbești, să îți reînnoiești abonamentul la sala de fitness sau să îi duci pe cei dragi într-o scurtă excursie!

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru și fii la curent cu ultimele noutăți

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru și fii la curent cu ultimele noutăți