fbpx

Cuvinte japoneze netraductibile

O parte dintre ele poate le știți deja. De exemplu ikigai sau tsundoku, a cumpăra cărți care se adună pe rafturi și rămân, totuși, necitite. Sunt multe asemenea cuvinte fără echivalent în română sau altă limbă.

Poate știți că „estetica japoneză” se numește wabi-sabi, există chiar cărți cu acest titlu. Se referă la frumusețea lucrurilor imperfecte sau incomplete și rămâne wabi-sabi în toate limbile. Acest cuvânt poate fi explicat în câteva pagini sau chiar o carte.

Japonezii iubesc natura și plimbările în pădure. Pentru această activitate au un cuvânt compus, shinrinyoku, care înseamnă „baie de pădure” și se referă la plimbarea în pădure în scop terapeutic. Persoanele singure sau în vârstă, de exemplu, organizează plimbări împreună. Studii științifice din vest confirmă, desigur, faptul că plimbările în natură sunt benefice pentru sănătatea fizică și mentală a oamenilor.

Uneori, când te plimbi printre copaci, poți vedea lumina soarelui filtrată printre frunzele copacilor. Acele raze de soare care se zăresc printre copaci se numesc komorebi, un cuvânt imposibil de tradus în alte limbi.

În afară de natură, apreciază mult fiecare clipă (ichi go, ichi e) și retrăiesc amintirile frumoase și fericite – natsukashii. Poate fi aproximat prin „nostalgic”, însă acest cuvânt are nuanțe de tristețe. Natsukashii se referă la momente fericite din trecut.

Un alt cuvânt (foarte des folosit) care descrie cultura japoneză este mottainai – a nu irosi (mâncare și resurse), a refolosi. Ei reciclează totul de mulți ani.

Un alt cuvânt japonez pe care străinii îl iubesc este honobono. Din nou imposibil de tradus. Se referă la lucruri mici, foarte prețioase, care îți topesc inima. Poate… drăgălășenie.

Kuchisabishii înseamnă „gură tristă” și este folosit când cineva mănâncă fără să îi fie foame, din singurătate.

În afară de cuvinte fără echivalent, există și cuvinte compuse cu semnificație neașteptată. De exemplu, nekojita (limbă de pisică) înseamnă „o persoană care nu poate bea băuturi fierbinți”.

Mai sunt și cuvinte pe care ești sigur că le înțelegi. Crezi că „viking” înseamnă viking? Nu, înseamnă un restaurant tip bufet unde poți mânca oricât de mult.

Japonezii urmăresc trecerea anotimpurilor cu mai multă atenție decât alte popoare. Așa cum primăvara este anotimpul florilor de cireș (sakura), toamna este anotimpul frunzelor colorate (momiji). Momiji este un alt cuvânt care rămâne netradus. Se referă la frunzele în culori roșii, galbene, arămii din octombrie și noiembrie (uneori și frunze de arțar). Sunt anumite regiuni unde japonezii călătoresc pentru a privi și a se bucura de momiji. Ne putem bucura și noi de culorile toamnei. Spor la studiul limbii străine alese!

Article and photo by Nadia Esslim

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru și fii la curent cu ultimele noutăți

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru și fii la curent cu ultimele noutăți