fbpx

Tibet și limba sa

Tibet este un cuvânt de origine arabă (Tübbet sau Tubbat). Tibetanii își numesc de fapt țara Pö (Bod). De aceea un slogan popular este Pö Rangzen, „independența Tibetului”.

În limba chineză această țară se numește, în traducere, „Casa comorilor de la apus”. Iar în Tibet, China se are numele „Întinderea neagră”.

Limba are 30 consoane și 5 vocale. Primul cuvânt pe care îl învață străinii este tsampa (făină de orz prăjit), pentru că aceasta este mâncarea de bază la ei. În afară de asta, musafirii primesc mereu ceai și unt sărat. Untul este un ingredient comun, fiind folosit chiar și la lămpile pentru iluminat.

Alfabetul este derivat dintr-un alfabet indian din secolul al XVII-lea. Unele consoane se combină pentru a da sunete diferite (de exemplu „zl” se citește „d”). Unele cuvinte se pronunță la fel, însă se scriu diferit; de exemplu, la, lha și bla se citesc „la” și înseamnă trecătoare, zeu, respectiv suflet.

Se citește de la stânga la dreapta și nu există majuscule, paragrafe și punctuație.

O mare parte a teritoriului Tibetului este între 3000 și 5000 m. La această altitudine se pot cultiva napi și orz, și se pot crește iaci, capre și oi.

Cel mai important este muntele Kailash, numit și Gang Rinpoche („muntele prețios”). De aici izvorăsc cele patru fluvii (Indus, Sutlej, Karnali și Brahmaputra).

Particula ri desemnează muntele nelocuibil și apare în alte cuvinte: ri ma este pământ arid, ri dag înseamnă animale sălbatice, iar la mistreț se spune ri phag.

Un mit al originii tibetanilor spune că zeul creator și-a trimis fiul pe pământ pentru a crea oamenii. Descendenții săi stau la originea primelor șase clanuri tibetane.

Casele tradiționale au ferestre mici spre exterior și ferestre mai mari care dau spre curtea interioară. Există mereu o cămară în partea de nord și multe case au o capelă privată, unde sunt primiți și musafirii de seamă.

Costumele tradiționale și mai ales podoabele capilare conțin și pietre prețioase precum turcoazele și chihlimbarul.

Budismul tibetan este un element important, însă doar 90% dintre ei sunt budiști. Budismul devine religie de stat în secolul al VIII-lea.

Cunoscutul cuvânt lama nu înseamnă călugăr (drapa), ci înseamnă maestru spiritual. Călugării sunt sub autoritatea unui stareț (khenpo). Există și călugărițe (ani). Înalții clerici au titlul onorific Rinpoche („Marele Prețios”). Ritualurile speciale se numesc choga sau to.

Între cărțile „clasice” despre Tibet sunt „Tintin în Tibet” (o carte simpatică pentru copii de toate vârstele), precum și „Șapte ani în Tibet” de Heinrich Harrer (după care s-a făcut și un film celebru).

În rest, bibliografia despre această țară și limba sa este foarte bogată. Cartea lui Françoise Pommaret este de asemenea valoroasă și a fost tradusă în română („Tibetul. O civilizație rănită”). Ea este doctor în etnologie și a călătorit mult în Tibet.

Article by Nadia Esslim

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru și fii la curent cu ultimele noutăți

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru și fii la curent cu ultimele noutăți